RASISMUL

[Text prescurtat]

AYN RAND

Traducerea şi selecţia textelor de Alexandru Leibovici

Rasismul este forma cea mai primitivă şi grosolană a colectivismului. El constă în a atribui filiaţiei genetice a unui om o semnificaţie morală, socială sau politică; el afirmă că trăsăturile intelectuale şi de caracter ale omului sunt generate şi transmise de chimia internă a corpului său [cititorul va observa că noţiunea de "rasă" implicită în definiţia de mai sus coincide cu ceea ce în limba română se înţelege prin naţionalitate, etnie; n. tr.]. Aceasta înseamnă, practic, că un om va fi apreciat nu în funcţie de propriul său caracter şi de propriile sale acţiuni, ci în funcţie de caracterul şi acţiunile ansamblului strămoşilor săi.

Rasismul susţine că conţinutul minţii omeneşti (nu aparatul său cognitiv, ci conţinutul acestuia) este moştenit, că convingerile, valorile şi caracterul unui om sunt fixate, înainte de a se naşte, prin factori fizici pe care acesta nu îi poate controla. Aceste afirmaţii constituie versiunea troglodită a doctrinei ideilor înnăscute, sau a cunoştinţelor moştenite, care a fost complet infirmată de filosofie şi de ştiinţă. Rasismul este o doctrină a brutelor, inventată de brute şi destinată brutelor. Rasismul este versiunea de grajd a colectivismului, adecvată unei mentalităţi capabile să facă distincţia între diferite rase de animale, dar nu şi între animale şi oameni.

Ca orice altă formă de determinism, rasismul neagă atributul specific care deosebeşte omul de toate celelalte specii vii: facultatea raţiunii. Rasismul neagă două aspecte ale vieţii omeneşti: raţiunea şi liberul arbitru, sau intelectul şi morala, înlocuindu le cu predestinarea chimică.

O familie respectabilă care întreţine rude de nimic sau le acoperă crimele pentru a "proteja reputaţia familiei" (ca şi cum statura morală a unuia poate fi umbrită de acţiunile altuia), o haimana care se făleşte că stră-străbunicul său a fost întemeietor de imperii, sau fata bătrână de la ţară care se laudă că fratele bunicului său din partea mamei a fost senator, iar un văr de gradul trei a dat un concert la Carnegie Hall (ca şi cum realizările unuia pot să şteargă mediocritatea altuia), părinţii care studiază arborii genealogici ai posibililor viitori gineri, o celebritate ce îşi începe cartea autobiografică prin expunerea detaliată a istoriei familiei sale, toate acestea sunt exemple de rasism, manifestări atavistice ale doctrinei a cărei manifestare integrală se traduce în războaiele inter-tribale ale sălbaticilor preistorici, în enormul măcel din Germania nazistă, în atrocităţile din noile "naţiuni pe cale de dezvoltare".

Teoria care ia drept criteriu moral şi intelectual "neamul bun" şi "neamul prost" nu poate conduce în practică la nimic altceva decât la masacrarea neamurilor. Forţa brutală este singura cale de acţiune deschisă celor ce se consideră ei înşişi un ansamblu de substanţe chimice.

Rasiştii din zilele noastre încearcă să demonstreze superioritatea sau inferioritatea unei anumite rase prin invocarea realizărilor din trecut ale unora dintre membrii ei. Spectacolul atât de frecvent al unui mare inovator care în timpul întregii sale vieţi este batjocorit, condamnat, obstrucţionat, persecutat de către compatrioţii săi, pentru ca, la câţiva ani după moartea sa, să fie transformat într un monument naţional şi aclamat ca dovadă a măreţiei rasei germane (sau franceze, sau italiene, sau cambodgiene), acesta este un spectacol de expropriere colectivistă tot atât de revoltător ca şi cel al exproprierii materiale săvârşite de comunişti.

Tot aşa cum nu există minte colectivă sau rasială, tot aşa nu există realizare colectivă sau rasială. Există numai minţi individuale şi realizări individuale, iar o cultură nu este un produs anonim al unor mase nediferenţiate, ci suma realizărilor intelectuale ale oamenilor individuali.

Chiar dacă ar fi fost demonstrat (ceea ce nu s-a făcut) că frecvenţa indivizilor cu capacităţi intelectuale potenţial superioare este mai mare printre membrii unor rase decât printre membrii altor rase, acest fapt nu ne-ar spune nimic despre un individ anume şi ar fi deci irelevant pentru opinia pe care ne-o facem despre acesta. Un geniu este un geniu, indiferent de numărul de debili mintal care aparţin aceleiaşi rase, iar un debil mintal este un debil mintal, indiferent de numărul de genii care sunt de aceeaşi origine rasială. Este greu de spus care dintre nedreptăţi este mai revoltătoare: pretenţia unui rasist sudist ca un geniu negru să fie tratat ca inferior deoarece rasa sa "a produs" un număr de brute, sau pretenţia unei brute germane la un statut superior sub motivul că rasa sa "a produs" un Goethe, un Schiller sau un Brahms.

Acestea nu sunt, desigur, două pretenţii deosebite, ci două aplicaţii ale aceleiaşi premise fundamentale. Este irelevant dacă ceea ce se afirmă este superioritatea sau inferioritatea unei rase date; în ambele cazuri rasismul are una şi aceeaşi rădăcină psihologică, şi anume propriul sentiment de inferioritate al rasistului.

Ca şi orice altă formă de colectivism, rasismul este căutarea nemeritatului. Rasismul este căutarea cunoaşterii automate, adică a evaluării automate a caracterului omului, care ocoleşte responsabilitatea de a-şi exercita judecata raţională sau morală; rasismul este, înainte de toate, goana după un respect automat pentru sine însuşi (sau pseudo respect).

A pune virtuţile cuiva pe seama originii sale rasiale înseamnă a recunoaşte faptul de a nu şti care este procesul prin care se dobândesc virtuţile şi, de cele mai multe ori, de a nu reuşi tu însuţi să le dobândeşti. Majoritatea covârşitoare a rasiştilor sunt oameni care nu au dobândit un sentiment al propriei identităţi, care nu pot să revendice vreo realizare sau merit personal şi care aderă la iluzia unui "respect tribal pentru sine însuşi" pretinzând inferioritatea unui alt trib. Observaţi intensitatea isterică a rasiştilor sudişti; observaţi de asemenea că rasismul este mult mai răspândit în populaţia albă săracă din Sud decât printre intelectualii de acolo.

Istoriceşte, rasismul s-a amplificat şi a diminuat odată cu amplificarea şi diminuarea colectivismului. Colectivismul este doctrina care afirmă că individul nu are nici un fel de drepturi, că viaţa şi munca lui aparţin grupului ("societăţii", tribului, statului, naţiunii) şi că grupul poate să-l sacrifice intereselor sale, după bunul său plac. Singura modalitate de a aplica în practică o asemenea doctrină este recurgerea la forţa brutală, iar etatismul a fost totdeauna corolarul politic al colectivismului.

Statul absolut nu este decât o formă instituţionalizată a domniei unei bande, indiferent care bandă anume acaparează puterea. Cum nu există vreo justificare raţională pentru o asemenea domnie, căci nici una nu a fost şi nu poate fi vreodată oferită, mistica rasistă a constituit totdeauna un element crucial al tuturor variantelor statului absolut. Relaţia este reciprocă: etatismul izvorăşte din războaiele tribale preistorice, din ideea că membrii unui trib constituie prada naturală a celor din alt trib, şi instituie propriile sale subcategorii rasiste interne, un sistem de caste determinate prin naşterea omului, cum ar fi un titlu de nobleţe ereditar sau şerbia ereditară.

Rasismul Germaniei naziste, unde oamenii trebuiau să completeze formulare despre ascendenţa lor peste multe generaţii pentru a dovedi originea lor ariană, îşi are corespondentul în Rusia Sovietică, unde oamenii trebuiau să completeze formulare similare pentru a arăta că strămoşii lor n-au posedat nici un fel de proprietate şi că deci sunt de origine proletară. Ideologia sovietică se bazează pe ideea că oamenii pot fi condiţionaţi pentru comunism pe cale genetică, adică pe ideea că câteva generaţii condiţionate prin dictatură vor transmite ideologia comunistă descendenţilor lor, care vor fi comunişti din naştere. Persecuţia minorităţilor rasiale în Rusia Sovietică în funcţie de originea rasială şi de bunul plac al comisarului respectiv este bine cunoscută; deosebit de răspândit este antisemitismul, cu deosebirea că pogromurile oficiale sunt numite "epurări politice".

Nu există decât un singur antidot al rasismului: filosofia individualismului şi corolarul său politic — capitalismul laissez faire.

Individualismul consideră omul — fiecare om — ca pe o entitate independentă, suverană, care posedă dreptul inalienabil asupra propriei sale vieţi, un drept ce derivă din natura sa de fiinţă raţională. Individualismul afirmă că o societate civilizată, ca şi orice formă de asociere, cooperare sau coexistenţă paşnică între oameni, poate fi realizată numai pe baza recunoaşterii drepturilor individuale, şi că un grup, ca atare, nu posedă alte drepturi în afara drepturilor individuale ale membrilor săi (v. Ayn Rand: Drepturile omului şi "Drepturi" colectivizate în The Virtue of Selfishness, Signet Book, 1964).

Ceea ce contează pe piaţa liberă este doar un singur atribut uman, şi anume capacitatea productivă, şi nicidecum strămoşii, rudele, genele sau chimia corporală. Capitalismul judecă şi răsplăteşte oamenii exclusiv în funcţie de capacităţile lor şi de ambiţia individuală.

Nici un sistem nu poate instaura domnia raţiunii prin lege (sau prin forţă). Capitalismul este însă singurul sistem care funcţionează într-un fel care răsplăteşte raţionalitatea şi penalizează toate formele de iraţionalitate, inclusiv rasismul.

Un sistem complet liber, capitalist, nu a existat încă nicăieri. O semnificaţie enormă o are însă corelaţia între rasism şi autoritarismul politic în economiile semi-libere în secolul nouăsprezece. Persecutarea naţională şi/sau religioasă a minorităţilor a fost în raport invers cu gradul de libertate din ţară. Rasismul era cel mai puternic în ţările cu economiile cele mai controlate, ca Rusia şi Germania, şi cel mai slab în Anglia, care era pe atunci cea mai liberă ţară din Europa.

Capitalismul este cel ce a dat omenirii primii ei paşi spre libertate şi un mod de viaţă bazat pe raţiune. Capitalismul este cel ce a străpuns barierele naţionale şi rasiale, şi anume prin intermediul liberului schimb. Capitalismul este cel ce a abolit sclavia şi şerbia în toate ţările civilizate din lume. Nordul capitalist este cel ce a distrus sclavia în Sudul feudal agrar al Statelor Unite.

Aceasta a fost tendinţa care a prevalat un scurt interval de timp de circa o sută şi cinzeci de ani. Nu este necesar să reamintim aici rezultatele şi realizările spectaculoase ale acestei tendinţe.

Ascensiunea colectivismului a răsturnat această tendinţă.

Când oamenii au început să fie îndoctrinaţi din nou cu ideea că individul nu deţine nici un drept, că supremaţia, autoritatea morală şi puterea nelimitată aparţin grupului şi că omul nu este nimic fără grupul său, consecinţa inevitabilă a fost că oamenii au început să graviteze în jurul unui grup sau altul, pentru auto apărare, cuprins de dezorientare şi groază subconştientă. Grupul cel mai la îndemână, cel care este cel mai uşor de identificat şi căruia este cel mai uşor să i te alături, în special pentru persoane cu capacităţi intelectuale limitate, forma cea mai puţin pretenţioasă de "apartenenţă" şi "armonie" este rasa.

În acest fel, teoreticienii colectivismului, avocaţii "umanişti" ai unui stat absolut "binevoitor", au provocat renaşterea şi o creştere nouă, virulentă a rasismului în secolul al douăzecilea.

În epoca de glorie a capitalismului, Statele Unite erau cea mai liberă ţară din lume şi cea mai bună dezminţire a teoriilor rasiste. Au venit aici oameni de toate rasele, unii provenind din ţări obscure, nesemnificative din punct de vedere cultural, realizând minuni de creativitate şi care ar fi rămas născute moarte în ţările lor de origine, pline de interdicţii. Oameni din grupuri rasiale ce s-au măcelărit timp de secole, au învăţat să trăiască împreună în armonie şi cooperare paşnică. America a fost denumită, pe bună dreptate, "creuzet rasial". Însă puţini sunt cei ce au înţeles că America nu i-a dizolvat pe imigranţi într-o uniformitate nivelantă; America i-a unit prin protejarea dreptul lor la individualitate […]

Atâta timp cât militanţii de culoare luptau contra discriminării din partea instituţiilor de stat, dreptul, justiţia şi morala erau de partea lor […] Discriminarea rasială, impusă şi consfinţită de lege [în statele din Sud], este o încălcare atât de grosolană a drepturilor individuale, încât legile discriminatorii ale Sudului ar fi trebuit de mult să fie declarate neconstituţionale […] Este corect să se interzică orice fel de discriminare în instituţiile şi stabilimentele de stat, deoarece statul nu are nici un drept să nedreptăţească vreun cetăţean al său. În conformitate cu acelaşi principiu, statul nu are nici un drept să favorizeze pe unii cetăţeni ai săi în detrimentul altor cetăţeni. De aceea statul nu are nici dreptul să violeze dreptul la proprietate particulară, prin interzicerea discriminărilor în instituţiile sau întreprinderile private.

Nimeni […] nu poate ridica vreo pretenţie când e vorba de proprietatea altuia. Drepturile unui individ nu sunt violate când o persoană particulară refuză să aibă de-a face cu acesta. Rasismul este o doctrină funestă, iraţională şi, din punct de vedere moral, demnă de dispreţ, însă doctrinele nu pot fi interzise sau impuse prin lege. Tot astfel cum trebuie să apărăm libertatea de exprimare pentru un comunist, deşi teoriile sale sunt funeste, tot astfel trebuie să apărăm dreptul unui rasist de a utiliza şi dispune de avutul său. Rasismul privat nu este o problemă legală, ci una morală; el poate fi combătut numai prin mijloace private, cum ar fi boicotul economic sau ostracismul social […]


* Apărut în The Objectivist Newsletter, vol. 2, nr. 9, septembrie 1963. Retipărit în culegerea de eseuri: A. Rand, The Virtue of Selfishness, New York, Signet (prima ediţie: 1964).

Revista Krisis numărul 3 - 1996

Un comentariu:

  1. Câteva eseuri de Ayn Rand, inclusiv acesta, au apărut pe situl http://acum.tv/articol/author/ayn-rand/

    RăspundețiȘtergere